Reglementări generale - Plângerea - Art. 289. - Jurisprudență, Reviste (8), Doctrină (4) (1) Plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune. Jurisprudență, Reviste (2) Acesta este un fragment din Codul de Procedură Penală din 2010. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată. (2) Plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, precum și indicarea făptuitorului și mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute. Modificări (1), Jurisprudență, Reviste (2) (3) Plângerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie să fie special, iar procura rămâne atașată plângerii. Jurisprudență, Reviste (2) (4) Dacă este făcută în scris, plângerea trebuie semnată de persoana vătămată sau de mandatar. (5) Plângerea în formă electronică îndeplinește condițiile de formă numai dacă este certificată prin semnătură electronică, în conformitate cu prevederile legale. (6) Plângerea formulată oral se consemnează într-un proces-verbal de către organul care o primește. Jurisprudență, Reviste (1) (7) Plângerea se poate face și de către unul dintre soți pentru celălalt soț sau de către copilul major pentru părinți. Persoana vătămată poate să declare că nu își însușește plângerea. Jurisprudență Acesta este un fragment din Codul de Procedură Penală din 2010. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată. (8) Pentru persoana lipsită de capacitatea de exercițiu, plângerea se face de reprezentantul său legal. Persoana cu capacitate de exercițiu restrânsă poate face plângere cu încuviințarea persoanelor prevăzute de legea civilă. În cazul în care făptuitorul este persoana care reprezintă legal sau încuviințează actele persoanei vătămate, sesizarea organelor de urmărire penală se face din oficiu. Reviste (4) (9) Plângerea greșit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată se trimite, pe cale administrativă, organului judiciar competent. Jurisprudență (10) În cazul în care plângerea este întocmită de către o persoană care locuiește pe teritoriul României, cetățean român, străin sau persoană fără cetățenie, și prin aceasta se sesizează săvârșirea unei infracțiuni pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul judiciar este obligat să primească plângerea și să o transmită organului competent din țara pe teritoriul căreia a fost comisă infracțiunea. Regulile privind cooperarea judiciară în materie penală se aplică în mod corespunzător. Jurisprudență, Reviste (1) Acesta este un fragment din Codul de Procedură Penală din 2010. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată. Doctrină: Noul Cod de procedură penală. Note. Corelații. Explicații, ediția 1 Noua reglementare aduce o serie de modificări în ceea ce privește plângerea ca mod de sesizare a organului de urmărire penală, dar care nu sunt de substanță. Astfel, o primă modificare constă în indicarea elementelor pe care trebuie să le conțină plângerea penală, în situația în care petentul este persoană juridică, respectiv denumirea, sediul, codul unic de înregistrare, codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar, indicarea reprezentantului legal ori convențional. [ Mai mult... ] Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, ediția 2 Conținutul plângerii. Conținutul plângerii trebuie să permită, pe de o parte, identificarea persoanei care a formulat-o, iar pe de altă parte, determinarea cadrului procesual. Formularea unei plângeri determină cheltuieli efectuate de autoritățile judiciare și poate atrage consecințe negative asupra persoanelor vizate, astfel încât este necesară cunoașterea autorului, care poate fi tras la răspundere dacă acționează cu rea-credință. Asumarea oricărei petiții prin semnarea de către autor este un principiu constituțional, iar semnătura și datele de stare civilă ale persoanei fizice sau de identificare ale persoanei juridice reprezintă elemente esențiale ale unei plângeri. Lipsa unuia dintre tipurile de date prevăzute în cuprinsul articolului (de exemplu, a CNP-ului) nu constituie un impediment pentru demararea procesului penal, dacă datele indicate sunt suficiente pentru individualizarea autorului plângerii. [ Mai mult... ] Drept penal. Partea generală ediția a 4-a §1. Preliminarii Așa cum am mai arătat, titularul dreptului de a trage la răspundere penală, de a pedepsi este întotdeauna statul. Acest drept se realizează prin intermediul acțiunii penale, al cărei obiect constă în aducerea raportului juridic penal de conflict în fața organelor judiciare care acționează în numele statului, ca reprezentant al acestuia. În virtutea principiului obligativității punerii în mișcare și a exercitării acțiunii penale, consacrat în art. 7 alin. (1) C. proc. pen., procurorul este obligat să pună în mișcare și să exercite acțiunea penală din oficiu atunci când există probe din care rezultă săvârșirea unei infracțiuni și nu există vreo cauză legală de împiedicare a acesteia. Prin instituirea acestei forme a principiului oficialității, limitată doar la procuror, legiuitorul a dorit să atribuie instanței de judecată un rol pasiv în procesul penal, similar celui pe care îl are în sistemele adversiale. Această viziune s-a dorit a fi una unitară, având în vedere eliminarea principiului rolului activ al instanței de judecată, care a fost menținut în art. 5 alin. (2) C. proc. pen.(810) tot doar pentru procuror. Este o viziune specifică sistemelor procesuale adversiale, unde judecătorul nu are obligația de a afla adevărul real în proces, ci trebuie doar să asigure caracterul echitabil al confruntării dintre acuzare și apărare și să pronunțe hotărârea doar pe baza probelor administrate în fața sa de aceștia(811). [ Mai mult... ] Codul de procedură penală comentat ediția a 3-a, revizuită și adăugită 5. Modurile de sesizare. Sesizarea constituie, în primul rând, un mijloc prin care organul de urmărire penală ia cunoștință despre comiterea unei infracțiuni și, totodată, dacă este realizată în modurile prevăzute de lege, reprezintă și un act procesual care are ca efect juridic obligația organului de urmărire penală de a se pronunța cu privire la declanșarea sau nu a procesului penal pentru infracțiunea cu care a fost sesizat(55). [ Mai mult... ]