- Capitolul VII -

INFRACŢIUNI CE ADUC ATINGERE DOMICILIULUI ŞI

VIEŢII PRIVATE

Art. 226. VIOLAREA VIEŢII PRIVATE
(1) Atingerea adusă vieţii private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta sau a unei convorbiri private se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
(2) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin.(1) către o altă persoană sau către public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(4) Nu constituie infracţiune fapta săvârşită:
a) de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes legitim;
b) dacă persoana vătămată a acţionat explicit cu intenţia de a fi văzută ori auzită de făptuitor;
c) dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni;
d) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate.
(5) Plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul săvârşirii faptelor prevăzute în alin.
(1) şi alin. (2), se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Comentariu:     Având în vedere realităţile societăţii româneşti, N.C.p. a trebuit să răspundă problemelor apărute privind dreptul la viaţă privată, precum şi exigenţelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Astfel, potrivit art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale şi nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
Statul este obligat să se asigure nu numai că agenţii săi nu comit ingerinţe în viaţa privată a unei persoane ci şi neamestecul unor persoane în viaţa privată a altei persoane, prin edictarea de norme care să sancţioneze un asemenea amestec ce are loc fără drept.
Practic, textul incriminează trei infracţiuni distincte, prevăzute la alin.1, 2 şi alin. 5, ce pot fi comise în concurs de acelaşi făptuitor, în situaţia în care acţionează distinct şi potrivit celor trei texte de lege.
1. Primul alineat incriminează acţiunea de a înregistra prin orice mijloace tehnice imagini sau convorbiri ale unei persoane, fără drept:
Fapta poate fi comisă prin acţiunea de:
- fotografiere;
- captare sau înregistrare de imagini;
- ascultare cu mijloace tehnice;
- înregistrare audio.
Elementul material al laturii obiective trebuie să îndeplinească cerinţa esenţială, alternativă, ca:
- subiectul pasiv al infracţiunii să se afle într-o locuinţă, încăpere sau dependinţă ţinând de aceasta;
- convorbirea ascultată sau înregistrată să fie privată.

Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană, inclusiv proprietarul sau cel care locuieşte în acel imobil, atunci când persoana vătămată se află în locuinţa acesteia.
    În situaţia în care fapta priveşte o convorbire privată, aceasta poate avea loc chiar într-un loc public, subiect activ al infracţiunii putând fi participantul la acea convorbire cu persoana vătămată sau o terţă persoană.

2. Cea de-a doua faptă incriminată este divulgarea sau transmiterea către alte persoane a informaţiilor obţinute prin acţiunile incriminate la alin. 1 al textului.
    Elementul material al infracţiunii îl constituie:
    - divulgarea sunetelor, convorbirilor sau imaginilor;
    - difuzarea sunetelor, convorbirilor sau imaginilor;
    - prezentarea sunetelor, convorbirilor sau imaginilor;
    - transmiterea sunetelor, convorbirilor sau imaginilor.

Divulgarea poate avea în orice mod, inclusiv prin simpla informare a unei persoane despre existenţa şi conţinutul acestora, fără prezentarea efectivă a sunetelor, convorbirilor sau imaginilor.
Difuzarea presupune utilizarea unor mijloace de transmitere către public – ziare, emisiuni televizate ori audio, sau afişarea în locuri publice, vizibile ori pe internet.
Prezentarea poate avea loc fie către o singură persoană, fie către mai multe, spre exemplu în cadrul unei reuniuni şi presupune audiţie sau vizionare, fără încredinţarea suportului pe care se află sunetele, convorbirile sau imaginile.
Transmiterea presupune încredinţarea suportului pe care se află aceste sunete, convorbiri sau imagini sau încredinţarea lor prin orice mijloc (spre exemplu, prin intermediul poştei electronice) unui număr limitat de persoane.

Obţinerea acestor informaţii trebuie să fi avut loc prin acţiunile enumerate la alin. 1 al textului, iar divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea acestora să se facă, alternativ, către:
    - o altă persoană;
    - public.
    Cerinţa esenţială comună a tuturor acestor acţiuni este ca ele să se desfăşoare fără drept, adică fără autorizarea victimei şi fără autorizarea instituţiilor abilitate (spre exemplu, în cadrul unei anchete penale).
    Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, pentru ambele infracţiuni prevăzute la alin.1 şi 2.
    În cazul ambelor infracţiuni prevăzute de alin.1 şi 2, fapta nu se pedepseşte întrucât legea prevede în mod expres că fapta nu constituie infracţiune:
    - atunci când este comisă de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes legitim (spre exemplu, prezintă înregistrările ca probe în cadrul unei investigaţii penale);
    - dacă persoana vătămată a acţionat explicit cu intenţia
de a fi văzută ori auzită de făptuitor;
    - dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni
sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni;
    - dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate; în această împrejurare interesul public prevalează faţă de interesul protecţiei vieţii private a unei persoane.

    3. Alin.5 incriminează cea de-a treia infracţiune prevăzută de acest text de lege.
    Fapta poate fi comisă prin acţiunea de a plasa mijloace tehnice de înregistrare audio sau video.
    Plasarea presupune montarea de astfel de mijloace tehnice în locuinţa persoanei vătămate, într-o încăpere sau dependinţă ce ţine de acestea, ori chiar în afara acestora, dar în aşa fel încât să fie captate sunete, imagini sau convorbiri din locuinţa persoanei vătămate, dintr-o încăpere sau dependinţe ce ţin de aceasta. De asemenea, plasarea de asemenea mijloace poate avea loc asupra unei persoane, inclusiv asupra persoanei vătămate, însă fără ştiinţa acesteia.
    În cea de-a doua situaţie la care se referă alin.1, respectiv în situaţia în care obiectul infracţiunii îl constituie o convorbire privată, plasarea poate avea loc chiar în spaţiul public.
    Cerinţa esenţială pentru existenţa elementului material al laturii obiective a infracţiunii o constituie necesitatea ca plasarea mijloacelor de înregistrare audio sau video să fie efectuată fără drept.
    Fapta se comite cu intenţie directă, scopul fiind calificat –
acela al comiterii infracţiunilor prevăzute la alin.1 sau alin.2 al textului de lege, fără să fie necesar ca acestea să fie comise. În situaţia în care făptuitorul utilizează aceste mijloace tehnice în scopul prevăzut de lege, aşa cum am arătat, fapta va fi comisă în concurs cu infracţiunea prevăzută la alin. 1 şi, după caz, aceea prevăzută la alin.2.
    De data aceasta, acţiunea penală nu se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, ci din oficiu.
    Dacă infracţiunile prevăzute la alin.1 şi 2 sunt infracţiuni de rezultat, respectiv atingerea adusă vieţii private, infracţiunea prevăzută la alin.3 este o infracţiune de pericol.

Citat din "INSTITUŢII ŞI INFRACŢIUNI ÎN NOUL COD PENAL"
MANUAL PENTRU UZUL FORMATORILOR SNC
de conf. dr. Florin Streteanu, judecător Raluca Moroşanu